Evanghelia după sfântul Matei

traducerea catolică

Capitolul 3, vv. 1-10

II. Pregătirea activității publice a lui Isus

Predica lui Ioan Botezătorul

(Mc 1,1-8; Lc 3,1-9.15-17; In 1,19-28)

1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul predicând în Pustiul Iudeii. 2 El zicea: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. 3 Acesta este cel despre care a spus Isaía, profetul, care zice:
Glasul celui care strigă în pustiu:
Pregătiți calea Domnului,
faceți drepte cărările lui!”.

4 Acest Ioan avea o haină din păr de cămilă și centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică. 5 Și veneau la el din Ierusalím, din toată Iudéea și din toate împrejurimile Iordánului 6 și erau botezați de el în râul Iordán, mărturisindu-și păcatele.

7 Văzând că mulți dintre farisei și saducei veneau la botezul lui, le spunea: „Pui de vipere! Cine v-a învățat să fugiți de mânia care vine? 8 Faceți deci rod vrednic de convertire! 9 Să nu credeți că puteți spune: «Îl avem de tată pe Abrahám», pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abrahám fii din pietrele acestea! 10 Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.

Textul a fost copiat în clipboard